”A fost o zi magică !”, răspund de fiecare dată. Și chiar așa a fost cu prichindeii de grupă mică.
Nu mă credeți ? Atunci, haideți să facem o magie și pentru câteva clipe să oprim timpul în loc. Eu deja l-am oprit și mi-am pus următoarele-ntrebări:
- Câți oameni se pot bucura o zi întreagă de îmbrățișări, pupături și râset cristalin?
- Câți dintre noi sunt serviți zilnic, la prima oră, cu ”omletă caldă”, ” ceai aromat ” și ”plăcintă cu mere”?
- Câți sunt aceia care în fiecare zi exersează mersul piticului, cântă și dansează , se joacă ”Ursul doarme”, după care se odihnesc pășind în lumea basmelor, în preajma câtorva zeci de ochișori curioși?
- Câți avem parte de a fi-”n direct” la ”Copiii spun lucruri trăsnite” și să râdem cu poftă de năstrușniciile spuse și făcute de aceștia?
Eeei, și după toate acestea , la finalul zilei, să fii pregătit pentru o ședință foto....
Și -am să mai pun puțină magie, ca de data aceasta să dau timpul înapoi , până la ziua în care un pitic de grupa mică echilibra balanța meseriei mele: pe un taler , eu pusesem MAGIA, iar pe celălalt taler, piticul a pus RESPONSABILITATEA cu o singură-ntrebare ” Nu-i așa că tu nu vei putea să dezamăgești vreodată un copil?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu